5 semne conform cărora copilul tău poate fi următorul Federer

miercuri, 29 martie 2017

Dan Lazar
Follow Us

Dan Lazar

Dan este co-fondator @tennishero, o afacere construita din pasiune pentru tenis inca din copilarie, pasiune ce i-a adus titlul de "Vice-campion Național".
Dan Lazar
Follow Us

Dacă ai un copil, nu este foarte greu să îți dai seama dacă acesta este făcut pentru a practica un sport la cel mai înalt nivel. Iată cinci semne care te vor face să îți dai seamă că ai crescut un campion.

1. Spirit competitiv.

Copilul tău are tulburări de comportament atunci când pierde un joc sau o competiție? Acesta are o ambiție și o dorință de a câștiga ieșite din comun, fapt care nu este deloc rău, ci dimpotrivă, îl recomandă pentru postura de un viitor mare campion cu determinarea de a excela în domeniul său. Adolescentul Roger Federer dădea cu racheta de pământ atunci când greșea, când ceva nu îi ieșea bine sau dacă pierdea. E greu de crezut, dacă îl privim în prezent în cadrul unui meci de tenis, dar putem observa cât de sus a ajuns, cu tot cu acei nervi ai vârstei fragede.


2. Inițiativă.

Dacă micuțul tău îți cere să îl duci să facă sport, nu îi spune că e prea devreme sau că nu este cazul. Lasă-l să încerce ceea ce îi place și se va convinge singur dacă este drumul lui sau nu. Susține-l indiferent de alegerile sale și oferă-i libertatea de a încerca din fiecare. Dacă își alege singur drumul, de la o vârstă fragedă, să fii sigur că ai în casă un copil cu personalitate, cu un caracter puternic și care vrea să muncească în domeniul de care este atras. Aceasta este definiția unui sportiv de performanță.

3. Fire obsesivă.

Este foarte important pentru un copil să fie competitiv, dar dacă acesta își adună toate forțele și face tot posibilul pentru a reuși să câștige ceva, atunci chiar este un copil special. De asemenea, dacă cu tot cu distracția tehnologiei, copilul tău alege să petreacă ore în șir să bată mingea, atunci, drumul lui va fi pavat cu medalii. Andre Agassi obișnuia să joace la perete cu orele, însă, el a fost obligat, inițial, de către tatăl său să se antreneze în această manieră. Nu e recomandat ca părinții cadă în acea extremă, ci să îi lase pe copii să își exprime singuri dorința de muncă.

4. Superstiții.

Dacă un copil acorda mare atenție unor lucruri minore, care, în opinia lui, contribuie la succesul său și are tendința de a le repeta ori de câte ori are ocazia, atunci, poți considera că ai un învingător chiar sub ochii tăi. Rafael Nadal este regele superstițiilor. Acesta intră mereu cu piciorul drept pe teren, geanta pe un umăr și racheta în cealaltă mână, își așează sticla de apă în același loc, își dă parul după urechi și multe altele. Maria Sharapova este un alt exemplul perfect al sportivei superstițioase, care nu calcă niciodată pe liniile de pe teren, iar serviciul său este faimos. Așadar, nu descuraja rutina copilului tău, pe el poate chiar îl ajută!

5. Părinți buni.

Felicitări! Dacă ai citit acest articol, înseamnă că esti un părinte susținător, care vrea tot ce e mai bun pentru copilul său. Îți iei din timpul tău pentru a-ți duce puiul la antrenamente sau la evenimente sportive, dar suportul tău, nu e totul. Copilul a moștenit și niște gene bune, pentru că e evident când cineva se naște pentru a fi sportiv.

Tennis Hero oferă tuturor copiilor șansa de a se descoperi pe ei înșiși, dar mai ales de a se dezvolta frumos atât fizic, cât și spiritual. Copilul tău poate fi următorul Roger Federer sau următoarea Serena Williams?

Află la o lecție demonstrativă!